0769 041 711 0769 041 709 info@dallesgo.ro
0769 041 709
0769 041 711
info@dallesgo.ro
Get 10% extra OFF on Porto Summer Sale - Use PORTOSUMMER coupon - Shop Now!

Un interviu delicios cu Arabela Racz, un mentor extraordinar și un maestru cofetar de excepție.

Un interviu delicios cu Arabela Racz, un mentor extraordinar și un maestru cofetar de excepție.

Arabela Racz este unul dintre cei mai pasionați profesioniști în domeniul cofetăriei, ce vă va descoperi cele mai fascinante secrete dar și cele mai mici detalii care fac diferența în această meserie. A pus pe picioare conceptul de Candy Bar și tot ceea ce ține de partea de dulce al unui eveniment, astfel a luat naștere în anul 2016, Bella’s Cakes & Pastries iar în 2020 în plină pandemie a mai apărut și Bella’s Cakes Shop, un nou punct de desfacere care a fost un real succes.

Arabela îți mulțumim pentru că ne „îndulcești” fiecare experiență prin care cursurile de cofetărie sunt iubite de către fiecare participant și pentru faptul că ești cea mai bună sursă de inspirație și un mentor extraordinar!

DallesGO: Cum a fost începutul?

Arabela Racz : Când au început mirii să ceară la evenimente, Candy bar, cumnata mea care este organizator de evenimente, se plângea că nu are cu cine lucra pentru această latura a evenimentelor. Și atunci m-am hotarat să încep în acest domeniu.

DallesGO: De ce ați ales această meserie?

A.R: Pasiunea pentru a prepara deserturi, o am din copilărie. Doar am asteptat momentul potrivit să fac această meserie cu adevărat.

DallesGO:  E greu să înveți meseria de cofetar?

A.R: Nu este greu dacă îți place ce faci.

DallesGO: Care trebuie să fie atuurile unui maestru cofetar?

A.R: Pasiunea, îndemânarea, seriozitatea, consecvența și răbdarea.

DallesGO: Cum este să prepari dulciuri zi de zi ?

A.R: Este frumos pe deoparte, obositor când există presiunea timpului.

DallesGO: Care a fost cea mai inedită solicitare pe care ați primit-o din partea unei persoane?

A.R: Să fac un tort după desenul unei fetițe de 3 ani.

DallesGO: Care sunt cele mai de succes prăjituri?

A.R: Macarons și prăjitură cu ciocolată și cocos.

DallesGO: Care sunt cele mai deosebite modele de torturi care vi se cer?

A.R: Pentru mine, cel mai deosebit tort este cel simplu, cu elemente puține, elegant și cu bun gust. În general clienții mei rezonează cu gusturile mele. Toate torturile sunt deosebite în felul lor.

DallesGO: Există vreun model pe care să nu puteți să-l faceți?

A.R: Bineînțeles. Sunt modele pe care nu le pot face.

DallesGO: Cum ați caracteriza muncă de concept la design-ul unui tort?

A.R: Munca de concept, necesită viziune. Dacă poți vizualiza ceea ce ți se cere, reușești să redai tortul cerut de client.

DallesGO: Personal aveți un preparat pe care va place cel mai mult să-l faceți?

A.R: Nu am un preparat anume. Fac doar ce îmi place.

DallesGO: Cum este omul Arabela?

A.R: Este un om simplu, deschis, ferm și organizat.

DallesGO: Ce învață cursanții la curs ?

A.R: Învață să interacționeze cu oamenii.

DallesGO: De ce este important acest curs?

A.R: Este important să împărtășești cu oamenii interesați,experiență din acest domeniu.

DallesGO: Ce îți place cel mai mult la aces curs?

A.R: Mă încânta bucuria cursanților, când află lucruri noi.

DallesGO: Cine ar trebui să vină la aces curs?

A.R: Toți cei care au pasiune și doresc să pătrundă în secretele cofetăriei.

DallesGO: Care sunt părțile preferate din meseria ta? Dar cele mai puțin plăcute?

A.R: Partea mea preferată este decorul.Partea mai puțin plăcută este munca sub presiunea timpului.