0769 041 711 0769 041 709 info@dallesgo.ro
0769 041 709
0769 041 711
info@dallesgo.ro
Get 10% extra OFF on Porto Summer Sale - Use PORTOSUMMER coupon - Shop Now!

Spectacol de teatru deosebit, pus în scenă de actrița Ana Maria Pandele și cursanții DallesGO

Spectacol de teatru deosebit, pus în scenă de actrița Ana Maria Pandele și cursanții DallesGO

Nimic nu se compară cu emoțiile și trăirile unui actor atunci când se pregătește să urce pe scenă. Absolvenții Cursului de Actorie DallesGO Timișoara le vor trăi și ei pe pielea lor. Sâmbătă, 25 iunie, vor interpreta rolul vieții lor, într-un spectacol fascinant regizat de actrița și profesoara cursului Ana Maria Pandele. Vor arăta în fața publicului că ei pot fi exact așa cum au visat. Culisele unui spectacol ascund multă muncă, însă toate eforturile sunt mereu răsplătite într-un final.Deși emoțiile sunt la cote maxime, aceasta este șansa lor să arate cât de mult au evoluat și ce cunoștințe au dobândit la curs.

Pregătim spectacolul de final și avem emoții. Eu am niște emoții care clar trebuie ținute în frâu pentru a duce la capăt proiectul nostru. Cursanții mei sunt foarte faini și am fost super bucuroasă să lucrez cu ei, să interacționăm și să creăm o conexiune cât mai frumoasă între noi. Fiecare, după tipul de temperament, are un nivel mai ridicat sau mai scăzut de emoții. Au trecut inclusiv prin faze de tipul <<Vai, nu vreau, dar nu pot, dar nu cu public, hai să facem fără public…>>.  Am trecut prin fel și fel de etape de discuție. Până la urmă, am reușit să îi conving că publicul nu este împotriva noastră, sunt prietenii noștri cei care vin să ne vadă și practic trebuie să încercăm să ne găsim bucuria de a le prezenta cum au crescut ei pe durata celor 12 întâlniri.(Ana Maria Pandele, profesoarăCursde ActorieTimișoara)

Ana Maria, care timp de 12 săptămâni le-a fost mentor cursanților, ne-a dezvăluit detalii importante din culisele spectacolului. Cursul de Actorie DallesGO Timișoara nu numai că le arată cum este să fii la propriu pe scenă, însă îi ajută pe studenți să fie mai atenți la nevoile lor și să se dezvolte personal.

Vom pune în scenă un Improv Show, ei așa l-au numit. Nu este un spectacol cu un titlu și un autor bine definite. Este compus dintr-o serie de exerciții de improvizație, am considerat că asta îi va ajuta cel mai mult, urmărindu-i pe ei și văzând care sunt nevoile lor. Sunt mulțumită de decizia pe care am luat-o, consider că nu le-ar fi fost mai de folos dacă aș fi venit cu un text prestabilit de Caragiale sau de orice alt autor dramatic și am fi pus treaba respectivă în scenă. Consider că îi provoacă mult mai mult să facă împreună aceste exerciții de improvizație în care ei sunt super vii, trebuie să fie foarte atenți și prezenți în momentul respectiv. Consider că ei cresc mult mai mult ca oameni pentru că nu e neapărat vorba despre vreo performanță artistică, nu ajungem actori desăvârșiți în 12 întâlniri, ci este mai mult vorba despre ei ca persoane să-și depășească limite și să fie mai stăpâni pe ei. Acest improv show am considerat că pentru ei este cea mai bună soluție pentru a se distra, pentru a căuta în zone foarte profunde și emoționale din sinele lor, lucru care i-a ajutat foarte mult. Asta vom și  încerca să arătăm publicului cum noi încercăm să creăm și să transmitem niște stări care ni se întâmplă aici și acum.(Ana Maria Pandele, profesoarăCurs de ActorieTimișoara)

Pregătirile pentru reprezentația de final sunt intense. Cursanții au dat dovadă de multă implicare pe tot parcursul modului de Actorie și vor face repetiții până în ultima zi.

Pregătirile pentru show merg foarte bine. Ei au niște teme pentru acasă să propună niște personaje cu care ne vom juca sămbătă, în fața publicului. Totul este nou și pentru ei. Avem niște scheme de lucru și pe baza lor noi improvizăm și alegem din propunerile tuturor cele mai bune alegeri. Cursanții sunt foarte serioși. Sunt mândră de ei și de evoluția fiecăruia dintre ei. Vineri vom avea practic cursul de dinainte, vom mai face un curs sâmbătă dimineața, la ora 10, urmând ca la 12 să arătăm și publicului joaca noastră, care și pentru ei va fi o bucurie și  sper că și pentru cei care ne vor privi.Ținând cont de faptul că improvizația se poate întâmpla absolut oriunde, nu depindem de un decor anume, de lumini, de spațiu, de muzică, depindem doar de noi să fim vii, prezenți. ” (Ana Maria Pandele, profesoarăCurs de ActorieTimișoara)

Lumea actoriei este magică, iar cursanții și-au dezvoltat abilitățile în acest domeniu. Au învățat cum să își stăpânească emoțiile și cum să-și înfrângă temerile. Evoluția lor a fost extraordinară, dovadă stă chiar faptul că vor juca într-un spectacol de improvizație.

Din punctul meu de vedere, aș putea spune că sunt foarte mândră de evoluția lor pentru că unii dintre ei au făcut niște progrese absolut fantastice. Atât din punctul de vedere al capacității de a-și stăpâni emoțiile, cât și din punctul de vedere al înțelegerii acestei lumi speciale care este teatrul, care este actoria. De foarte multe ori,oamenii au percepții total greșite despre ce înseamnă să fii pe scenă. M-am bucurat mult că ei au fost super deschiși și chiar au încercatînțeleagă și să îmi acorde credit, până la urmă despre încredere e vorba, și să se lase pe mâna mea. Acest fapt m-a ajutat și pe mine să vreau să investesc cât mai mult în ei și pe ei să prindă cât mai mult. Chiar astăzi am primit niște mesaje de feedback de la ei care sunt absolut fabuloase și am zis că fie și numai pentru aceste mesaje au meritat efortul și implicarea mea.(Ana Maria Pandele, profesoarăCurs de ActorieTimișoara)

Pe parcursul celor 12 săptămâni, cursanții au deprins noțiuni importante pentru a putea începe o carieră în actorie. S-au jucat, și-au depășit limitele și au învățat să lucreze în echipă.

Am luat-o treptat cu noțiuni de respirație, de relaxare, de lucru cu partenerul, de atenție, de ascultare, de răspuns, de intenție. Au fost foarte multe provocări pe care le-am lansat cursanților mei.Am avut în fiecare întâlnire alte tipuri de exerciții. Mi-am dorit să fie o echipă, să reușească să își transmită unul altuia din energia personală astfel încât grupul să fie mai puternic.(Ana Maria Pandele, profesoarăCurs de ActorieTimișoara)

A fi profesor este pe atât de frumos, pe cât este și de solicitant. Însă postura în care a fost pusă Ana Maria Pandele nu a fost tocmai o provocare foarte mare. Nefiind prima experiență de acest gen, s-a simțit în largul său alături de cursanți și s-a bucurat să poată învăța și ea la rândul său de la ei.

Sunt obișnuită cu rolul de profesor, nu este prima oară când lucrez cu tineri și copii. Doi dintre cursanți sunt minori, restul sunt adulți. Îmi place acest rol, atâta vreme cât cei cu care lucrez sunt deschiși și își doresc să facă acest lucru. A fi coordonator al unei grupe de actorie este un lucru absolut fabulos, este o experiență din care eu, în primul rând, am foarte mult de învățat și mă ajută să mă dezvolt. E o aventură. Îmi asum că eu cu fiecare dintre ei am câte o provocare. Unul are probleme de dicție, unul de stăpânirea emoțiilor, unii de relaxare, unii de interacțiune socială. Cu fiecare în parte trebuiegăsești care e nevoia lui esențială și după aceea să și încerci și îi echilibrezi ca echipă, astfel încât la sfârșit să fie o treabă de interacțiune umană, de conexiune între fiecare și fiecare.(Ana Maria Pandele, profesoarăCurs de ActorieTimișoara)

Ana Maria Pandele s-a dedicat în totalitate cursanților astfel încât aceștia să nu întâmpine dificultăți. Singura luptă pe care o au de dus este cea cu propriile emoții.

Cred că sunt pregătiți să prezinte publicului ceea ce au reușit să acumuleze în această perioadă. ” (Ana Maria Pandele, profesoară Curs de Actorie Timișoara)