0769 041 711 0769 041 712 info@dallesgo.ro
0769 041 711
0769 041 712
info@dallesgo.ro
Get 10% extra OFF on Porto Summer Sale - Use PORTOSUMMER coupon - Shop Now!

”Pasiunea pentru restaurare mi-a adus o bursă oferită de Fundaţia Prințul de Wales la Viscri”

”Pasiunea pentru restaurare mi-a adus o bursă oferită de Fundaţia Prințul de Wales la Viscri”

Alexandra Cojocaru a urmat Facultatea de Arhitectură din Iaşi. A fondat biroul de arhitectură şi design interior Arhitectica în 2018, unde a dezvoltat proiecte de arhitectură de interior și design interior pentru spații rezidențiale şi publice. A terminat un stagiu de internship în 2014 la Caterina Tiazzoldi Studio din Italia pe domeniile arhitectură şi design interior. A susținut workshopuri cu tema amenajării biroului de acasă la diverse firme.

În activitatea sa ca arhitect și designer de interior, Alexandra încearcă să găsescă echilibrul perfect dintre estetic și funcțional.  Crede în impactul benefic al designului interior și al arhitecturii asupra oamenilor și vrea să ofere comunității spații bine gândite.

Acesta este și motivul pentru care caută tot ceea ce este frumos, cercetează proporțiile cele mai bune și dă importanța cuvenită și celor mai mici detalii.  Este membru în grupul de lucru “Exercitarea profesiei“ din cadrul Ordinului Arhitecților din România și câștigătoare a numeroase premii și distincții precum Concursul Internațional de Invenție ICAMES – “Adaptable building spaces made of kinetic parts” unde a luat premiul întâi, Bursa Fundației Prințului Charles – Curs de restaurare în piatră precum și multe altele. Din 2019 proiectează case pasive, certificare pe care a obținut-o din partea Institutului Passive House din Germania. A participat la workshop-uri de restaurare în Viscri și Roșia Montana. Alexandra Cojocaru este unul dintre cei mai talentați și originali designeri de interior și suntem bucuroși să o avem profesor la cursurile de Design Interior din Iași. 

 

 

 

 

 

 

 

 

DallesGO: De unde pasiunea pentru design interior?

Alexandra Cojocaru: Pasiunea pentru design interior şi pentru arhitectură a început cu interesul pentru pictură din copilărie. De mică am avut partea creativă dezvoltată, am participat la diverse concursuri şi expoziţii de pictură. Îmi plăcea să pictez casele cât mai colorate și cred că visam să fiu arhitect. Deoarece în arhitectura de interior sunt importante culorile, texturile, dar şi proporţiile, volumele, consider că m-a ajutat şi practicarea şahului de performanţă şi pasiunea pentru matematică şi fizică. Am terminat Facultatea de Arhitectură şi sunt arhitect, iar designul de interior este o prelungire a profesiei mele de bază.

DallesGO: Ești designer în România. Spune-ne un avantaj și un dezavantaj al acestui fapt în profesia ta?

A. C.: Am început să lucrez la mici proiecte de amenajare încă din timpul studenţiei, pentru diverse cunoştinţe, care aflau că sunt studentă la arhitectură. În România, această profesioe abia căpătă contur. Astăzi există o cerere mai mare de designeri de interior, deşi câteodată lumea nu înțelege complexitatea acestei profesii. Însă proiectele de design interior nu sunt limitate din punct de vedere geografic.

DallesGO: Care este proiectul tău de suflet?

A. C.: Fiecare proiect, atât de arhitectură, cât și de design interior, este unic și înseamnă o provocare. Toate proiectele mă bucură, mă provoacă şi mă preocupă, devin prezente zilnic atunci când lucrez la ele şi îmi sunt dragi. Pentru mine contează întreaga poveste a proiectului, nu doar importanţa spaţiului creat. De asemenea, îmi plac proiectele în care m-am dezvoltat şi în care am colaborat şi cu alţi arhitecţi. Consider că aceste colaborări aduc un plus în această profesie.

DallesGO: Cum este omul Alexandra?

A. C.: Om creativ, responsabil, pasionată de călătorii şi de tot ceea ce este frumos.

DallesGO: Povestește-ne despre Concursul Internațional de Invenție ICAMES “Adaptable building spaces made of kinetic parts” unde ai luat premiul întâi?

A. C.: Încă din timpul studenţiei, am participat la diverse concursuri, proiecte culturale, acţiuni de voluntariat pentru restaurarea şi reabilitarea patrimoniului arhitectural. Toate aceste activităţi au contribuit la dezvoltarea mea profesională şi personală. În 2013, am câstigat locul I la Concursul Internațional de Invenție ICAMES din Turcia, cu proiectul “Adaptable building spaces made of kinetic parts”, împreună cu o echipă de studenţi de la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii. Proiectul a presupus folosirea elementelor kinetice pentru a realiza rapid şi cu un buget redus adăpost în cadrul dezastrelor naturale, dar şi spaţii pentru diverse activităţi.

M-am implicat de asemenea în proiecte culturale de promovare a arhitecturii de patrimoniu (Iaşi ne(mai)văzut) şi de educaţie de arhitectură şi mediu construit pentru copii în cadrul şcolilor (De-a arhitectura mini, Clubul De-a arhitectura), unde am susţinut desfăşurarea unui curs în timpul unui an şcolar şi i-am ghidat pe copii în lumea fascinantă a arhitecturii prin diverse ateliere.

DallesGO: Ai câștigat Bursa Fundației Prințului Charles. Cu ce proiect?

A. C.: Pasiunea pentru reabilitare şi restaurare m-a ajutat să câstig o bursă de restaurare oferită de Fundaţia Prințul de Wales de la Viscri prin care am beneficiat de un curs practic despre conservare si restaurare, în localitatea respectivă. Acest curs este condus de Henry Rumbold, MBE, un specialist britanic cu o vastă experienţă în domeniul patrimoniului arhitectural. Am învăţat despre materiale sustenabile şi cât de mult contează să cunoşti şi partea practică a profesiei.

DallesGO: Cum ai primit provocarea DallesGO de a preda cursul de Design Interior la Iași?

A. C.: Am fost încântată. Îmi doream să ofer informaţii într-un cadru structurat. În relaţia mea cu beneficiarii, cu colaboratorii, îmi place să ofer cât mai multe informaţii şi detalii. Îmi doresc să cunosc oameni pasionaţi de frumos şi să crească comunitatea de desig de interior în România.

DallesGO: Care este motivația ta de a preda acest curs?

A.C.: Îmi doresc prin acest curs să cunosc oameni faini, pasionați de ceea ce îmi place și cumva să cresc comunitatea de design. Designer de interior nu înseamnă să combini o canapea cu o masă, ci să realizezi un spațiu bine gândit din punct de vedere arhitectural, dar și estetic.

DallesGO: Ce învață lumea la acest curs?

A. C.: Cursul este conceput pe etapele unui proiect de design interior. Cursul de începători cuprinde bazele designului interior, de la stiluri, trenduri, informatii despre desenul la scară, la care sunt paşii pentru a crea un spaţiu funcţional şi practic. Cursanţii învaţă despre culori, lumină naturală şi artificială, finisaje, obiecte de mobilier, obiecte de iluminat, dar şi despre buget. În cadrul cursului de Design Interior Avansaţi detaliem informaţiile din cursul de începători, vorbim despre proiecte tehnice şi detaliile de execuţie. În cadrul cursurilor realizăm exerciţii de desen la scară, planuri de mobilare, alegem finisajele. Pentru a afla mai multe detalii tehnice şi pentru a contura colaborări viitoare, mergem împreună la showroom-uri de obiecte de iluminat, de mobilier, de finisaje, de textile.

DallesGO: Cine ar trebui să vină la acest curs?

A. C.: La un curs de design interior consider că ar trebui să vină oricine este pasionat de frumos în primul rând, oricine își dorește să aprofundeze acest domeniu și este într-un domeniu conex, dar și cine  vrea să își amenajeze casa sau chiar vrea să își schimbe cariera spre a fi un designer de interior.

DallesGO: Transmite cititorilor noștri un sfat de care să țină cont atunci când își amenajează casa.

A. C.: Primul sfat ar fi să apeleze la specialişti sau să se documenteze bine. Este important să nu uităm de amenajarea corectă a unui spaţiu şi din punct de vedere funcţional.

Cursurile de Design Interior DallesGO au loc în clasă plus live online TV!