Finalul Cursului Cooking Italia DallesGO, un moment de neuitat
Este luni seara, iar de obicei prima zi a săptămânii este una obositoare pentru toată lumea. Tot ce ne dorim este să se termine mai repede și să ajungem la casele noastre. Situația, însă, stă diferit în curtea sediului DallesGO. Încă de la intrare se aud râsete puternice, iar acea gălăgie îți dă un vibe de parcă este vineri seara și urmează să petreci un weekend liber, departe de agitația din Capitală. De fapt, este vorba despre câteva persoane vesele ce încearcă să ascundă sentimentele de tristețe care îi încearcă pentru că o etapă din viața lor a ajuns la final. Mai exact, este ultima ședință a Cursului Cooking Italia DallesGO, cu Patrizia Paglieri. Cursanții au încercat să profite de fiecare moment, așa că nu au început treaba până nu au făcut câteva fotografii de grup în fața spațiului, unde au învățat cele mai interesante rețete din gastronomia italienească. Au venit cu voie bună, pregătiți să transforme ultima ședință de curs în una de neuitat.
Cursant: A fost foarte amuzant. Se vede și pe fețele noastre
După ce s-au amuzat puțin cu camerele foto ale telefoanelor, s-au întors în bucătărie să facă ce știu mai bine. Ultima seară la DallesGO trebuia să fie una specială, așa că au ales să gătească paste carbonara. Însă, pentru că chef Patrizia i-a învățat deja toate secretele, au decis să afle rețete celor mai bune paste carbonara de la un invitat special, SalvatoreMinio. Nu este prima dată când acesta calcă pragul DallesGO.
Patrizia Paglieri: Am venit cu iubitul meu, care este pasionat de bucătărie. Nu gătește mult, doar cateva preparate, dar acelea sunt speciale. L-am mai adus și la alte cursuri. Astăzi cursanții au vrut să învețe paste carbonara și l-am adus pe Salvatore să le arate cum se prepară cele mai top paste carbonara. A rămas impresionat de atmosfera de aici. S-a bucurat foarte mult să vină cu mine.
Salvatore Minio: Cursul este foarte frumos pentru că aici sunt ca o familie. De obicei, la cursuri este o altă atmosferă între cursanți și profesor. Aici sunt toți apropiați.
Poate vi se pare puțin exagerată această descriere a Patriziei Paglieri și a lui Salvatore Minio, însă este doar purul adevăr. Cursanții s-au apropiat foarte mult și au devenit exact ca o familie, ai cărei membri urmau să meargă pe drumuri diferite. Așa că au făcut to ce le-a stat în putință pentru a se distra la maximum și pentru a păstra această amintire pentru totdeauna. Pentru a contura mai bine atmosfera veselă și peisajul italienesc, au hotărât să pună pe fundal muzică specifică. Și ca niște adevărați pasionați de cultura acestei țări, au fredonat fiecare vers și au dansat pe ritmurile pieselor alese. Bineînțeles, toate acestea în timp ce preparau faimosul preparat. În timp ce unii supravegheau fierberea pastelor, alții au început să pregătească sosul, al cărui miros puternic s-a strecurat în toată încăperea și chiar și dincolo de ea. Sfârâitul baconului se îmbina perfect cu melodiile fredonate de cursanți.
Patrizia Paglieri: Întotdeauna a fost o atmosferă frumoasă, la fiecare curs. Și astăzi este frumos, dar există un pic de melancolie. Ne pare tare rău că se termină cursul pentru că ne simțim foarte bine. Este un moment de plăcere și mergem acasă cu ceva în plus, un bagaj nu numai de noțiuni de bucătărie. Ne-am apropiat foarte mult.
Deși toată lumea părea în al nouălea cer, în spatele chipurilor vesele se simțea o melancolie care nu putea fi trecută cu vederea. Gândul că seara de luni nu va mai momentul lor de relaxare nu prea părea să îi încânte prea mult și odată ce seara se apropia de final, se schimbau și gândurile cursanților.
Cursant: E foarte trist că e ultimul curs.
Și în privirea Patriziei se simțea o oarecare părere de rău, însă nu a renunțat niciodată la zâmbetul larg pe care îl afișează de fiecare dată. De la ea pleacă totul, fie că este vorba despre preparatele gustoase pe care îi învață pe cursanți, fie că este vorba de voia bună. Iar bucuria pe care o simte pentru că predă acest curs îi dă o siguranță că legătura specială creată la DallesGO nu se va opri odată cu terminarea acestui sezon.
Patrizia Paglieri: Sunt fericită. Noi sigur ne mai vedem. Urmează să fac alt curs și cu unii dintre ei o să mă mai văd. Am stabilit să ne mai întâlnim o dată la câteva luni pentru că am legat o prietenie foarte frumoasă. A fost o clasă superbă. A existat un feeling puternic între noi. Sper să mai fac un curs cu rețete diferite, la care să vină și ei. Mi-ar plăcea să fac asta. Este o plăcere să vin aici și să ma întâlnesc cu ei. Cursul nu durează doar trei ore. Eu încep mai devreme pentru că merg să fac cumpărăturile, dar plăcerea este atât de mare încât abia aștept să vină ziua de luni, când se desfășoară cursul.
Patrizia păstrează mereu legătură cu ai noștri cursanți și, cu siguranță, prietenia pe care au legat-o va dura mult timp de acum înainte.
Patrizia Paglieri: Fiecare dintre ei are o personalitate diferită și a adus ceva frumos aici. Avem amintiri superbe. Noi avem un grup și ne scriem. Mereu când gătesc ceva, le arăt pe grup. Îmi arată și ei preparatele lor și ne susținem mereu.
Așadar, odată cu finalul acestui curs, dam startul unui nou sezon. Dacă vrei și tu să faci parte din marea familie DallesGO, înscrie-te la orice curs și primești, pe lângă cursul fizic și varianta Live Online, filmată în sistem profesional de televiziune.