0769 041 711 0769 041 709 info@dallesgo.ro
0769 041 709
0769 041 711
info@dallesgo.ro
Get 10% extra OFF on Porto Summer Sale - Use PORTOSUMMER coupon - Shop Now!

Ancuța Cabău, un exemplu de urmat: „Perseverența este primul lucru pe care ar trebui să îl dețină orice fotograf la început de drum”

Ancuța Cabău, un exemplu de urmat: „Perseverența este primul lucru pe care ar trebui să îl dețină orice fotograf la început de drum”

Ancuţa Cabău a urmat cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Timişoara, iar mai apoi Masteratul în Informatică Economică. Ulterior a lucrat ca programator timp de 5 ani. Ca fotograf profesează  de 8 ani, dar a pus mâna pentru prima dată pe un aparat foto în urmă cu 12 ani.

„În joacă am luat un aparat pe care se punea praful și am început să îl butonez. Tot din întâmplare am ajuns si la un curs foto, unde m-am înscris doar să fac ceva mai artistic în timpul meu liber. Acolo mi-am descoperit această pasiune, care în urmă cu 8 ani a devenit cea mai împlinitoare meserie. Nici prin gând nu avea să îmi treacă atunci că o să fiu fotograf de familie cu normă întreagă, pentru că în acel moment mă declaram un informatician îndrăgostit de meseria mea”.

Așa cum spune chiar ea, era un informatician care iubea ceea ce făcea, însă destinul a avut alte planuri pentru Ancuța Cabău. Din întâmplare, a descoperit meseria pe care o practică și astăzi, iar cu multă muncă a reușit să devină un fotograf profesionist. Viața ei s-a schimbat complet în urmă cu 8 ani.

„M-am mutat în Oradea unde am devenit mămică, de trei ori chiar. Mi-am deschis studioul meu foto, un vis împlinit și am pus momentan jobul de informatician pe pauză. Mulți spun că o să îmbătrânesc cu aparatul în mână, dar cine mai știe unde mă va duce viața?”

Într-adevăr, nu știi niciodată ce îți pregătește viața, dar momentan Ancuța nu pare să își dorească să facă altceva. Este foarte încântată de schimbarea pe care a făcut-o și este un fotograf fascinat de meseria lui.”

„Îmi place nespus de mult să lucrez cu familiile, cu copilașii, cu amintirile celor care îmi trec pragul. Sunt îndrăgostită nespus de mult de apusuri și de natură, dar și de minunatul  meu studio în care lucrez cu lumina naturală. Îmi place să obțin emoția în fiecare imagine creată. Ador să creez decoruri pentru studioul meu, dar în aceeași măsură ador minunata natură care îmi oferă cele mai frumoase și diverse decoruri. Cred cu tărie că perseverența este arma cea mai de preț în evoluția oricărui om, și mai ales în această meserie care este încă percepută ca un hobby.”

Niciun început nu este ușor. Așa că, bineînțeles, nici pentru Ancuța Cabău nu a fost simplu să o ia de la zero și să clădească o carieră. Dar a reușit! Povestea ei poate fi un exemplu și pentru viitorii cursanți DallesGO, cărora poate le este frică de eșec. Însă, important este să reușească să se ridice după fiecare căzătură, iar Ancuța a experimentat asta pe pielea ei.

„Mi-am descoperit propriul meu stil după ani de încercări, căutări și frustrări, lucru care îmi confirmă că perseverența este primul lucru pe care ar trebui să îl dețină orice fotograf la început de drum. Reușesc prin imaginile mele să fiu recunoscută destul de ușor. Neutrele, texurile naturale, stilul de editare și mai ales emoția din imagini sunt amprenta mea, care este recunoscută destul de ușor de către cei care mă cunosc.”

Nu doar că și-a găsit stilul, dar s-a îndrăgostit de ceea ce face. Pentru Ancuța, fotografia nu este un simplu job.

„Fotografia pentru mine este deja un stil de viață, nu cred că aș putea trăi fără ea, m-a ajutat să trec peste clipe grele. Chiar dacă mi-a adus și multe moment de frustrări, m-a ajutat să păstrez vii amintirile micuților mei și să aduc atâta bucurie familiilor cu care m-am intersectat.”

De acum încolo, Ancuța nu va aduce bucurie doar clienților săi, ci și cursanților DallesGO pentru că a acceptat provocarea de a preda Cursul de Fotografie din Oradea. Și-a luat rolul foarte în serios și așteaptă cu nerăbdare să împărtășească tot ce știe cu persoanele dornice de a evolua în acest domeniu fascinant, dar și să le îndrume spre o carieră de succes.

„Îmi doresc ca această pasiune și experiență să o pot transmite și cursanților mei, să îi învăț tot ce știu, să le insuflu această dragoste pentru fotografie, să îi ajut cum să se descopere pe ei ca fotografi, dar și ca oameni, să îi îndrum astfel încât să își găsească stilul lor personal de a fotografia, crea, edita, trăi. De asemenea, o să îi învăț cum să își promoveze online propria afacere.

În final, am rugat-o pe Ancuța să transmită și un mesaj pentru viitorii cursanți.

„Sunt încântată de această oportunitate și abia aștept să vă cunosc!”