Geta Udrea, psihoterapeut: „A merge la psiholog nu este ceva ce trebuie să faci, ci este o necesitate pentru că ai nevoie să mergi undeva unde să te simți acceptat, înțeles și unde poți învăța să gestionezi situațiile”
DallesGO lansează un nou curs, unul special și diferit de cele peste 50 aflate deja în programa noastră. Dezvoltarea Inteligenței Emoționale este numele cursului care sperăm să ajute oamenii în a se cunoaște mai bine pe ei și nevoile lor. Psihoterapeutul Geta Udrea s-a alăturat catedrei DallesGO și ea va fi cea care va preda acest modul. A terminat Facultatea de Psihologie din cadrul Univeristății din București. A început să profeseze încă de când era studentă, iar după terminarea facultății a urmat mai multe cursuri și formări care au ajutat-o să ajungă psihoterapeutul de astăzi, un om cu multe informații și un vindecător de minți și suflete. Are propriul cabinet, unde ajută copiii, adulții, adolescenții, cuplurile, familiile, să își rezolve dificultățile pe care le au. Iar în curând va ajuta și cursanții DallesGO să se dezvolte și să își îmbunătățească viața. DallesGO: De cât timp ești psihoterapeut?
Geta Udrea: De 5 ani lucrez la cabinet, iar înainte am lucrat cu copii cu cerințe speciale. Am fost logoped, am lucrat pe partea de consiliere. Am început să lucrez în acest domeniu încă din primul an de facultate. S-au acumulat cam 13 ani. Este o muncă destul de multă în spatele unui psihoterapeut. Adică, pe lângă facultate, faci master și faci formare. Astfel, în funcție de tine ca și persoană, poți să faci o formare sau mai multe formări. Munca unui psihoterapeut înseamnă a învăța non-stop, a fi la curent cu toate informațiile. Nu există să ajungi psihoterapeut și să rămâi acolo, ci mereu înveți, te documentezi, încerci să te dezvolți pe tine și să afli lucruri noi pentru a putea ajuta și alte persoane.
DallesGO: Sunt mulți oameni care cer ajutorul unui psihoterapeut?
Geta Udrea: Sunt foarte mulți oameni care cer ajutorul, cel puțin în ultimul timp numărul a crescut considerabil. Vin foarte mulți adolescenți, foarte mulți adulți care își dau seama că a merge la psiholog nu este ceva ce trebuie să faci, ci este o necesitate pentru că ai nevoie să mergi undeva unde să te simți acceptat, înțeles și unde poți învăța să gestionezi situațiile. S-au schimbat un pic lucrurile. Înainte poate veneau mai mult cazuri clinice care aveau dificultăți mai serioase. Acum vin și foarte multe persoane care vin, efectiv, pentru dezvoltare. Nu vin să își rezolve o anumită problemă.
DallesGO: Care crezi că sunt motivele pentru care s-au schimbat lucrurile și a crescut numărul oamenilor care apelează la psihoterapeut?
Geta Udrea: Pandemia sigur a fost un factor, care a dus la această evoluție pentru că vin, într-adevăr, foarte multe cazuri, cel puțin copii, adolescenți, cu fobie socială, cu dificultăți de relaționa, cu dificultăți în a-și gestiona emoțiile
DallesGO: Cât de important este pentru o persoană care are nevoie de ajutor să apeleze la psihoterapeut?
Geta Udrea: Este foarte important, este ca și cum te-ai duce la dentist, este o igienă a minții. Este important să te duci să îți rezolvi dificultățile pe care le ai sau să îți îmbunătățești calitatea vieții pentru că atunci când mergi la un psihoterapeut, începi să conștientizezi anumite lucruri și să îți schimbi comportamentul, uneori conștient, alteori inconștient, iar lucrurile din viața ta se schimbă și calitatea vieții crește foarte mult.
DallesGO: Cum ne dăm seama că avem nevoie să mergem la psihoterapeut?
Geta Udrea: Uneori îți dai seama că ai anumite dificultăți în a gestiona anumite situații, calitatea vieții nu este conform nevoilor sau așteptărilor tale, dar alteori oamenii vin la terapie când nu s-a întâmplat ceva, ci pur și simplu vor ca viața lor să fie mai bună. Ei își doresc să fie mai buni, să aibă o viață mai frumoasă. Deci, sunt persoane care vin pentru că au nevoie să își îmbunătățească relațiile, să învețe să comunice, să iasă din relații toxice, să își gestioneze emoțiile, să învețe să gestioneze situațiile care apar în viața de zi cu zi, în viața profesională. În schimb, sunt persoane care nu au dificultăți, ci pur și simplu încearcă să își îmbunătățească viața și să se dezvolte.
DallesGO: Cum ai început tu să lucrezi în acest domeniu?
Geta Udrea: Am început în primul an de facultate când am lucrat cu o fetiță care avea retard, din nevoia aceasta de a câștiga un venit extra. Atunci mi-am dat seama că este un lucru care îmi place foarte mult și că mă încarcă. Apoi am început să lucrez cu copii pe partea de logopedie și pe partea comportamentală, însă mi-am dat seama că nu este suficient pentru că în spatele comportamentului există o emoție și este important să învățăm ce să facem cu acele emoții sau, cum spun eu, să dăm inteligență emoțiilor noastre. Apoi am început să mă specializez pe terapia centrată pe emoții, iar acum fac formare pe somatizări și pe traume. Practic, învăț despre senzațiile pe care corpul nostru le are, învăț să gestionez senzațiile pe care corpul nostru le transmite și să vedem ce ne transmite corpul. Emoțiile sunt senzații pe care le simțim în corp, iar creierul le decodează, dar le decodează atunci când ele sunt destul de intense. Este important să ne ascultăm foarte bine corpul, să fim în contact cu el pentru a ști ce se întâmplă în interior pentru că majoritatea bolilor pe care noi le avem vin din surse emoționale.
DallesGO:Asta înseamnă că poți ajuta oamenii să își descopere corpul și să afle ce îi transmite acesta?
Geta Udrea: Da, lucrez și pe partea aceasta, lucrez inclusiv pe somatizări, pe diferite boli care au apărut având surse emoționale. Lucrez și pe depresie, anxietate. Paleta este destul de vastă.
DallesGO: Cât de mult poate ajuta un psihoterapeut o persoană bolnavă să se vindece?
Geta Udrea: Un psihoterapeut îi ajută foarte mult pentru că te duci și lucrezi pe cauza bolii respective. De exemplu, dacă este vorba despre o infecție urinară, cauza este faptul că persoana respectivă nu poate să verbalizeze anumite emoții, ce simte, cum simte. Așadar, îl înveți pe om să facă lucrul respectiv și automat nu o să mai aibă infecții urinare. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai ia tratament pentru a trata infecția urinară. Terapia poate ajuta persoana respectivă astfel încât să grăbească vindecarea sau să nu îi mai apară boala. De asemenea, și în cazul bolilorautoimune ajută foarte mult pentru că acolo corpul tău luptă împotriva ta și asta pentru că îți negi foarte mult emoțiile, stările și tot ce simți.
DallesGO: Cum este viața unui psihoterapeut? Cum faci să te detașezi de probleme oamenilor care vin la tine?
Geta Udrea: Percepția oamenilor este că suntem extratereștrii, că noi nu simțim, că noi nu avem probleme și dificultăți. Viața unui psihoterapeut este la fel de normală ca viața oricărei persoane pentru că și noi suntem oameni și cum chirurgii nu se pot opera pe ei, nici noi nu ne putem trata pe noi. De asta este important să mergem și noi în alte părți. De asta există terapie, dezvoltare și grupuri de supervizare. Ajungi să fii psihoterapeut după foarte mulți ani în care tu ai lucrat cu tine și ai învățat să gestionezi lucrurile acestea. Mai am o glumă pe care le-o spun clienților mei și anume că diferența dintre mine și ei o fac foarte multe ore de dezvoltare și lucru cu mine.
DallesGO: Cum ai acceptat provocarea DallesGO?
Geta Udrea: Am acceptat-o cu foarte mult entuziasm. Când am primit propunerea, m-am gândit că este foarte tare. Este o idee pe care și eu o aveam de ceva timp, dar nu am reușit să o pun în practică și chiar am fost foarte încântată și bucuroasă. Cumva s-au alineat planetele și toate au venit de la sine fix în momentul în care aveam și eu, poate, disponibilitatea emoțională și timpul necesar pentru această colaborare.
DallesGO: Ce o să învețe cursanții?
Geta Udrea: O să învețe să dea inteligență emoțiilor, să aibă o viață mai calitativă, să aibă mai multă încredere și să se bucure de viață, să îmbrățișeze tot ce vine.
DallesGO: Sunt anumite exerciții pe care le vor face?
Geta Udrea: Da, o să fie totul practic, o să fie foarte puțină teorie la fiecare curs. O să explic ce se întâmplă și ce să învățăm, însă restul o să fie exerciții, jocuri, teatru, dans, artă. O să le combinăm acolo și o să fie o întreagă nebunie.
DallesGO: Cum crezi tu că o să plece cursanții la finalul modulului față de atunci când au venit?
Geta Udrea: În general, evit să îmi fac proiecții pentru că sunt proiecțiile mele și cred foarte mult că fiecare are drumul lui și încerc să nu pun eu amprenta. Eu aș fi foarte încântată dacă fiecare și-ar da libertatea să evolueze și să crească în ritmul lui.
DallesGO: Care este motivația ta de a ține acest curs?
Geta Udrea: Motivația mea este să ajut oamenii și să transmit ce am învățat eu făcând foarte multe specializări și cursuri. Ce încerc eu să facă este să pun cap la cap tot ce am învățat eu din diferite părți și să transmit ce este mai important și benefic din fiecare formare în parte. Toate sunt foarte bune, dar uneori ai nevoie de cineva care să le pună pe toate cap la cap, iar eu nu am avut parte de lucrul acesta și cumva aceasta este motivația mea.
DallesGO: Cine crezi că ar trebui să vină la curs?
Geta Udrea: Toate persoanele care sunt interesate creștere și de cunoaștere.
DallesGO: Ai un sfat pentru cursanți?
Geta Udrea: Să fie curioși, să își dea libertatea de a încerca, indiferent de temerile pe care le au.