Daniel Eparu are aproape 20 de ani experiență în domeniul videografiei, iar acum s-a alăturat catedrei DallesGO Ploiești: „Practica este cheia. Teoria o poți învăța ușor, dar în viața de zi cu zi te lovești de anumite chestii despre care nu auzi în teorie”
Daniel Eparu este noul profesor al Cursului de Video DallesGO Ploiești. Și-a început cariera în televiziune, aoclo unde profesează în continuare. De asemenea, în paralel merge și la evenimente. De-a lungul celor aporape 20 de ani de când lucrează în acest domeniu a încercat aproape orice , de la spoturi publicitare și concerte la știri de televiziune și evenimente. Are un program încărcat, însă este extrem de pasionat de ceea ce face. Așa că nu a stat prea mult pe gânduri și a acceptat și provocarea DallesGO. Consideră că practica este cea mai importantă, așa că își dorește să îi ducă pe cursanți atât în studiourile de televiziune, cât și la evenimente, unde vor învăța toate tehnicile videografiei.
DallesGO: Cum ai început să faci video?
Daniel Eparu: Eu am început să fac video pentru început în televiziune, iar mai apoi am început să mă ocup și de video de evenimente. Inițial, am vrut să îl ajut pe fratele mele, care era deja în televiziune. Am mers cu el o perioadă de timp să învăț să filmez. La un moment dat au avut o emisiune și l-au dat afară pe cameramanul de acolo, iar eu l-am înlocuit. Așa am început. Am filmat timp de șase luni fără bani. M-am tot dus la emisiunea respectivă, apoi am început să filmez și în direct. Acum sunt cameraman la un post de televiziune locală, Ploiești Tv, dar fac și video de evenimente. Am făcut aproape orice în acest domeniu, concerte, filmări aeriene și multe altele. Am acumulat foarte multe cunoștințe, dar la început și eu făceam greșeli. Veneam în regie și le ceream oamenilor profesioniști păreri pentru a vedea unde greșesc. Unele cadre mergeam să le mai iau încă o dată, dacă nu erau în regulă. Așa am învățat.
DallesGO: Deci, este important să înveți din greșeli?
Daniel Eparu: Da, este foarte important. Altfel nu ai cum să înveți. Practica este cheia. Teoria o poți învăța ușor, dar în viața de zi cu zi te lovești de anumite chestii despre care nu auzi în teorie.
DallesGO: Cum este să lucrezi în televiziune?
Daniel Eparu: Depinde de tine ca om cum abordezi lucrurile. Pentru mine este foarte frumos. Întotdeauna cunoști oameni noi și ai multe interacțiuni.
DallesGO: Care este diferența dintre video de televiziune și video de evenimente?
Daniel Eparu: Sunt multe diferențe, încadraturile, de exemplu. Pentru o știre este nevoie să abordezi un anumit stil de filmat, la evenimente este cu totul alt stil. Sau spoturile video, și ele sunt diferite față de celelalte.
DallesGO: Ce calități ar trebui să aibă un videograf?
Daniel Eparu: Un videograf ar trebui să fie atent la detalii pentru că este foarte important acest aspect. Eu când mă uit la televizor, nici nu bag în seamă subiectul știrii sau discuției. Mă uit la încadraturi, la modul în care s-a filmat, la burtiere. Sunt atent la detaliile tehnice. De asemenea, ar trebui să aibă puțină viziune. În proporție de 80% ai nevoie de creativitate în acest domeniu pentru a avea un rezultat bun. Trebuie să faci din piatră seacă ceva frumos. În plus, un videograf ar trebui să fie dispus să învețe tot timpul. Este o meserie în care mereu înveți. Tot timpul apar lucruri noi . Spre exemplu, în ceea ce privește aparatele. La câteva luni apar modele noi și trebuie să fii la curent. La fel se întâmplă și cu programele de editare.
DallesGO: Care este satisfacția ta de a fi videograf?
Daniel Eparu: Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar cea mai mare satisfacție este atunci când predau materialul și clienții vin să îmi mulțumească pentru că văd bucuria în ochii lor.
DallesGO: Ne poți povesti o întâmplare haioasă sau care te-a pus în dificultate de la un eveniment?
Daniel Eparu: Pot să povestesc prima mea nuntă la țară. După acel eveniment, mi-am luat trei zile de concediu. Trecuseră doi ani de când începusem să filmez la evenimente. Mireasa era într-un cap al satului, ginerele în alt cap al satului, nașul în altă parte, biserica era și ea departe. De la mireasă am plecat spre ginere pe jos, apoi ne-am întors la mireasă tot pe jos. Erau 40 de grade. Apoi de la mireasă, a trebuit să mergem la trei fântâni. Am urmat toate tradițiile. A fost extraordinar de obositor. Am filmat dublu față de cât filmam de obicei până am ajuns la restaurant.
DallesGO: Te-ai gândit vreodată să renunți la această meserie?
Daniel Eparu: Niciodată. Îmi place la nebunie ce fac și nu m-aș vedea să fac altceva. Există foarte multă pasiune la mine. Mă prinde două, trei dimineața uitându-mă la tutoriale.
DallesGO: Cum ai acceptat provocarea DallesGO?
Daniel Eparu: Este o provocare extraordinară și am primit-o foarte bucuros. Sunt fericit că pot să dau mai departe cunoștințele pe care le-am acumulat de când lucrez în acest domeniu. Sunt sigur că mă voi apropia de cursanți și că vor pleca de la acest curs cu informații noi care să îi ajute în cariera lor.
DallesGO: Ce o să învețe cursanții?
Daniel Eparu: Pentru început, o să îi învăț să filmeze pentru că altfel nu pot face nimic. Vom învăța funcțiile camerei. Apoi, o să învățăm editarea video. Eu la început nu făceam editare video, iar în momentul în care am învățat mi-am schimbat și stilul de filmat pentru a-mi fi cât mai ușor să editez. Sunt anumite tehnici pe care o să le învețe și cursanții. Vreau să îi învăț să se descurce în orice situație. Spre exemplu, dacă au de filmat un spot publicitar, să se poată descurca și fără un scenariu, fără nimic, dar să poată filma și cu un scenariu. De asemenea, este important să știe ce să ceară de la client.
DallesGO: O să ieșiți pe teren?
Daniel Eparu: O să ieșim, o să mergem să vadă cum arată un studio de televiziune, vom merge și la departamentul de știri să vadă cum se montează o știre pentru a ajunge la forma finală, care sunt cadrele potrivite pentru o știre. Vom merge și la evenimente să vadă cum mă mișc la un eveniment, ce cadre iau, în ce fel le iau. Vreau să trecem prin toate filtrele acestui domeniu.
DallesGO: Cine ar trebui să vină la curs?
Daniel Eparu: Atât cei pasionați de video, cât și cei care vor să învețe ceva nou.
DallesGO: Ai un sfat pentru cursanți?
Daniel Eparu: Îi aștept la curs să îi învăț cât mai multe, să îi învăț tot ce știu eu. Vom învăța totul de la A la Z, deci să nu își facă griji că nu au cunoștințe deloc în acest domeniu. Vom învăța totul împreună.