0769 041 711 0769 041 709 info@dallesgo.ro
0769 041 709
0769 041 711
info@dallesgo.ro
Get 10% extra OFF on Porto Summer Sale - Use PORTOSUMMER coupon - Shop Now!

Sorina Ioana Mihai, interviu special despre viața unui hairstylist

Sorina Ioana Mihai, interviu special despre viața unui hairstylist

Sorina Ioana Mihai și-a început activitatea în domeniul hairstyling-ului în urmă cu 12 ani, atunci când a terminat primul curs. Patru ani mai târziu, a deschis propriul salon, în Buzău, numit “Atelierul de frumusețe”, un salon cu standarde înalte, care se bazează pe calitatea produselor și serviciilor. Acum este o profesionistă în acest domeniu, însă drumul până la perfecționare nu a fost deloc ușor. A urmat mai multe cursuri și masterclass-uri, sub bagheta celor mai renumiți hairstyliști din România. Sorina, noul profesor DallesGO al Cursurilor de Hairstyling din Buzău, ne-a povestit despre începuturile ei, dar și despre parcursul profesional. 

DallesGO: Cum a fost începutul în domeniul hairstyling-ului?

Sorina Mihai:  Mi-am început activitatea în urmă cu 12 ani, atunci când am făcut primul curs de coafor, în cadrul Academiei Blondy din București, avându-l ca si mentor pe Constantin Ilie, la vremea aceea Brand Ambasador Wella. 

DallesGO: V-a îndrumat cineva pe acest drum, pe care l-ați ales?

Sorina Mihai: Am început la îndemnul unui prieten și el hairstylist. Îmi petreceam foarte mult timp la salon, îndreptându-mi părul, eu fiind creață la origini, iar el văzând că îmi place foarte mult ce se întâmpla acolo, mi-a dat un cap de manechin să mă joc pe el acasă. A văzut că din mâna mea ieșeau lucruri deosebite și atunci mi-a zis să stau pe lângă el în salon, pentru a învăța câte ceva.

DallesGO: Ce a urmat după aceea? Cum a fost trecerea la nivelul următor?

Sorina Mihai: O perioadă de câteva luni am fost ucenicul lui, iar apoi am făcut școala de coafură, deoarece îmi doream și o diplomă acreditată în domeniu. După ce am terminat școala, am avut norocul să mă angajez într-unul din saloanele Getei Voinea, în Bucureati, de unde am învățat foarte multe lucruri. În 2015, am decis să-mi deschid propriul meu salon în Buzău, care se numește “Atelierul De Frumusețe”. 

DallesGO: De ce aleg clientele salonul dumneavoastră?

Sorina Mihai: Este un salon care se bazează pe calitatea produselor și serviciilor, un salon cu o atmosferă intimă și liniștită, unde punctualitatea este la ea acasă. Iar în echipa noastră găsesc numai profesioniști care se mulează pe nevoile fiecărui client în parte și fac tot posibilul ca rezultatul final să fie impecabil. 

DallesGO: Dincolo de partea profesională, cine este omul Sorina?

Sorina Mihai: Sunt o persoană foarte calmă și bună. Această atribuire din urmă nu știu dacă este neapărat o calitate. Sunt ambițioasă și muncesc până când visul meu devine realitate!

DallesGO: Cum ați descrie această meserie?

Sorina Mihai: Această meserie este viața mea toată, iar salonul este pentru mine o a doua casă.

DallesGO: Ce așteptări aveți de la Cursurile de Hairstyling pe care le veți preda la DallesGO?

Sorina Mihai: Mi-aș dori ca elevii care urmează cursurile să ajungă să iubească această meserie cel puțin la fel de mult ca mine și să învețe cât mai multe lucruri din acest domeniu.