Actrița Romanița Ionescu: „Cred că la Cursul de Actorie ar trebui să vină oamenii care simt că sunt în ei zone neexplorate, pe care nu le pot nici măcar numi și pe care ar vrea să le lase să vorbească în felul lor, măcar o dată în viață”

Romanița Ionescu și-a descoperit pasiunea pentru actorie încă din copilărie și a ales să o urmeze. Așa a ajuns astăzi să construiască o carieră înfloritoare și să dea naștere a sute de personaje fie că vorbim de teatru, filme sau reclame. Romanița va fi noua profesoară a Cursului de Actorie DallesGO Craiova, așa că am vrut să aflăm puțin din povestea ei.

DallesGO: Cum a început pasiunea ta pentru actorie?

Romanița Ionescu: Pasiunea pentru actorie a început într-o grădină de cinema de la Eforie Nord, de unde sunt eu. Mergeam acolo vara, seară de seară, să văd filme și atunci mi-am dorit să fac și eu parte cumva din fenomenul respectiv, dar era acest „cumva” la mijloc pentru că pasiunea mea adevărată pentru actorie a început în momentul în care am intrat pentru prima dată în grădina de teatru din Eforie Nord, unde am văzut un spectacol de teatru și atunci am știut că asta vreau să fac. Nu aveam altă variantă în minte. Cred că aveam vreo 12 sau 13 ani la momentul respectiv.

DallesGO: Cum a început cariera ta în actorie?

Romanița Ionescu: Am făcut Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, ceea ce era un vis foarte greu realizabil. Așa părea la momentul respectiv pentru o fată din Eforie Nord. Acesta este un loc foarte un bun să îți începi meseria pentru că există și Facultatea de Regie și atunci ai șanse să lucrezi cu destul de mulți colegi de acolo și să experimentezi tot felul de lucruri. Și eu am lucrat în facultate alături de colegii regizori și de la Regie Teatru și de la Regie Film. În anul patru am făcut primele mele reclame și am jucat într-un videoclip al formației Paraziții, care spre marea mea surprindere încă mai există pe Youtube. Atunci am filmat pentru prima dată cu o echipă profesionistă. După facultate, cariera mea a început foarte repede pentru că tot în anul patru de facultate a venit un regizor foarte important, Vlad Mugur. Nu îmi dau seama cât de multe spune numele lui generației tinere, dar la momentul respectiv era cineva intangibil, cu care toți ne-am fi dorit să lucrăm, dar șansele erau foarte puține. El a vrut să dea un casting în UNATC să își aleagă echipă de actori alături de care să înceapă un proiect, inițial, la Constanța. Am luat castingul respectiv și proiectul respectiv nu s-a mai făcut la Constanța, s-a făcut la Craiova din cauza unei conjuncturi. Astfel că nu au mai putut lua toți actorii și am fost doar trei din cei aleși. În iunie am terminat facultatea și în septembrie am început să lucrez la acest spectacol la Craiova, unde m-am dus numai pentru un proiect, dar am rămas până în ziua de azi la Teatrul Național din Craiova.

DallesGO: Ai vreun proiect de suflet?

Romanița Ionescu: Este o întrebare foarte grea. Eu am avut norocul să lucrez foarte mult. În film nu am lucrat atât de mult ca în teatru, dar în teatru chiar am avut acest noroc, să lucrez mult și cu regizori importanți și foarte buni. Astfel că îmi este foarte greu să aleg un singur proiect. Poate o să spun acum „Cum doriți, sau noaptea de la spartul târgului“, după „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete. Spun asta și pentru că a fost o super experiență pentru mine, dar și pentru că de la acest spectacol mi-a pornit ideea pentru teza de doctorat, pe care am scris-o mai mulți ani după aceea.

DallesGO: Cum ai început să joci în filme?

Romanița Ionescu: Și în filme am debutat foarte repede după ce am terminat facultatea. Am avut norocul să lucrez mult și repede. Și în facultate am lucrat la câteva filme alături de colegii mei studenți de la Regie Film. Întâmplător am ajuns la un casting. A fost celebra poveste. Am însoțit-o pe prietena mea cea mai bună, care fusese chemată la castingul respectiv, iar o fată din organizare m-a văzut acolo în timp ce așteptam și m-a întrebat dacă vreau să intru și eu să dau castingul. Am acceptat și am luat rolul. Era filmul „Binecuvântată fii, închisoare” în regia lui Nicolae Mărgineanu, care la momentul respectiv era unul dintre regizorii noștri importanți de film. A fost un rol de întindere, un rol care mi-a plăcut mult.

DallesGO: Care este diferența dintre film și teatru?

Romanița Ionescu: Părerile sunt împărțite. O să vorbesc din punctul meu de vedere. Mie îmi este mai ușor în teatru datorită coerenței. În teatru lucrurile se întâmplă în ordinea firească a scenelor, a evoluției personajului și așa mai departe. Lucrul la un film este mult mai fragmentat și asta poate să fie un pic dificil. Pentru mine este un pic artificial. Poți să filmezi acum o scenă, iar scena următoare care se filmează, se întâmplă al jumătate de oră față de cea de dinainte. Cumva este mai greu. Îți cere mai multă versatilitate  și mai multă putere de adaptabilitate.

DallesGO: Există vreo persoană alături de care ai lucrat sau vreun rol care te-a marcat?

Romanița Ionescu: Sunt multe proiecte, spectacole care m-au marcat. Toate te marchează într-un fel sau altul, mai ales un rol care consideri că nu ți-a ieșit. Am avut multe experiențe care consider că m-au împins înainte. Am lucrat cu mulți tineri regizori, Bobi Pricop de pildă, cu care am lucrat la trei spectacole, aici la Craiova. Deși este mult mai tânăr decât mine, am avut enorm de mult de învățat de la el. Cumva mi-am schimbat modul de a gândi în meseria aceasta datorită lui și a lucrului cu el. Am căpătat mai mult curaj. Mi s-a deschis mintea și într-o altă direcție. De asemenea, Leta Popescu este o persoană minunată și fascinantă, iar lucrul cu ea, deschiderea pe care o are, felul de a crea o echipă sunt aspecte care mi-au rămas în minte. Mai sunt și Cristi Popescu, Florin Caracala. Sunt mulți. Cu siguranță nu am cum să îi menționez pe toți. Iar din cei cu care am lucrat în ultimii ani, pot spune de Radu Afrim. Am lucrat cu el patru spectacole și în acest moment al carierei mele, pot să spun cumva că sunt creația lui. Ultimele experiențe care m-au marcat au fost clar sub amprenta lui.

DallesGO: Reușești să te „dezbraci” de rolul pe care îl joci?

Romanița Ionescu: Rolul pe care îl joci este ceva ce face parte din tine. El este acolo. Este o parte din tine care se exprimă prin rolul respectiv și de care, sigur, îți pare rău că o abandonezi un timp. În momentul în care se termină spectacolul, o mai pui în așteptare un timp. Cred că te îmbogățește fiecare rol, te cunoști mai bine, te întâlnești cu zone din tine pe care nici nu le bănuiai uneori că există.

DallesGO: Apropo de ce ai spus, actoria te poate ajuta să te dezvolți pe plan personal?

Romanița Ionescu: Eu am predat în facultate unor oameni care vor să devină profesioniști, dar nu am lucrat cu oameni cărora, pur și simplu, le place treaba aceasta, fără să aibă neapărat intenția de a-și face o carieră din actorie. Sigur că te poate ajuta să te dezvolți. În primul rând, te poate ajuta să interacționezi. Teatrul este o modalitate extraordinară de a interacționa cu alți oameni, de a te deschide, iar asta te poate ajuta ulterior.

DallesGO: Mai ai emoții când urci pe scenă?

Romanița Ionescu: Da, întotdeauna am avut și niciodată nu voi scăpa de ele. Deja m-am împăcat cu gândul acesta.  Toți actorii pe care eu îi cunosc au emoții înainte să urce pe scenă mai mari sau mai mici. Eu fac parte din categoria celor care au emoții mari. Una dintre cabiniere ne povestea despre Ștefan Iordache, de exemplu, un actor foarte important, că avea niște emoții care îl terminau înainte de fiecare spectacol. El avea un fel de ritual. O zi întreagă spre pregătea. Nu ieșea din camera lui înainte de spectacol. Adică, toată lumea are emoții înainte să urce pe scenă. Mie mi se pare în neregulă să nu ai emoții. Înseamnă că nu ai miză.

DallesGO: Tu ai vreun ritual înainte de a urca pe scenă?

Romanița Ionescu: Da, am. Întotdeauna îmi fac încălzire vocală. Dacă știu că nu am făcut-o, dau câteva bâlbe în spectacol. Este vorba despre ritual, nu neapărat de încălzirea în sine. Îmi place ca înainte de a intra pe scenă să stau câteva minute în tăcere, să mă gândesc la lucrurile la care trebuie să mă gândesc și apoi intru. Nu sunt genul acela de actor care stă de vorbă cu colegii înainte de spectacol. Stau puțin cu mine.

DallesGO: Cum ai primit provocarea DallesGO?

Romanița Ionescu: Cu multă curiozitate. Am experiența de a lucra cu studenți, dar mi-a fost și teamă pentru că eu sufăr de un exces de responsabilitate și mă gândesc la faptul că trebuie să fiu bine pregătită. M-am apucat să caut diverse cursuri, exerciții, dar una peste alta am fost curioasă și sunt convinsă că dintr-o experiență de acest gen nu numai ei sunt cei care învață, ci și eu învăț foarte mult de la ei.

DallesGO: Ce o să învețe la curs?

Romanița Ionescu: O să îi învăț pe cursanți să fie o echipă. Este primul lucru care mi-a venit în minte. Eu cred că lucrurile importante pe lumea aceasta se întâmplă în echipe. Sunt foarte puține chestii pe care le face un om solitar. Cred în echipe și sper să îi învăț să fie o echipă, să fie împreună în ceea ce facem acolo. Apoi, speră să îi învăț să nu le fie teamă de emoțiile lor, de a și le exprima și să conviețuiască într-un mod pașnic cu ele atât în spațiul acela, cât și după ce părăsesc spațiul acela, în viața lor de zi cu zi. Sper să îi ajute în interacțiunea pe care o să o aibă ulterior cu alte persoane. Inevitabil este un soi de deschidere pe care o ai  într-un curs de actorie. Pe scurt, sper să îi ajute să își înfrângă o parte dintre temeri.

DallesGO: Cine crezi că tu ar trebui să vină la curs?

Romanița Ionescu: Oricine, dar detaliind cred că ar trebui să vină oamenii care simt că sunt în ei zone neexplorate, pe care nu le pot nici măcar numi și pe care ar vrea să le lase să vorbească în felul lor, măcar o dată în viață. Cred că ar trebui să vină oameni care sunt curioși să întâlnească cu adevărat alți oameni, nu numai artificial.

DallesGO: Cine crezi că tu ar trebui să vină la curs?

Romanița Ionescu: Cred că singurul sfat pe care îl am este acela să nu se teamă de greșeală. Nu există greșeală.  Este o zonă în care orice poate să fie nu neapărat corect, dar negreșit.