Modelul Diana Popușoi, despre secretele din spatele luminii reflectoarelor “Lumea modelingului este mai prietenoasă decât pare”
Am invitat-o pe fotomodelul de succes Diana Popușoi la o discuție informativă, asumată, relaxată, despre ce presupune fascinanta lume a modelingului, dedesubturile acesteia și care sunt etapele pe care orice persoană pasionată trebuie să le parcurgă pentru a-și atinge potențialul maxim. Dornici de a afla cum a decurs parcursul ei în lumea modelingului, am stat de vorbă cu Diana despre originile ei și despre o carieră împărțită între trei țări: Moldova, România și Italia. Basarabeancă la origine, Diana și-a început timpuriu cariera în Republica Moldova.
„Pasiunea a venit din copilărie. Agenția mea din Moldova voia să merg în Italia pentru castinguri, dar era prea mică, avem în jur de 14-15 ani. Cariera mea adevărată a început în România. Îmi amintesc că am fost des comparată cu Cara Delevingne (fotomodel englez), iar primul meu job a fost pentru Opel. În România am primit din nou propunerea de a merge în Italia și am hotărât să accept. În Milano, am semnat un contract cu 2MM Models timp în care s-a conturat o etapă nouă și interesantă pentru mine. Am participat la multe shootinguri, showroomuri sau castinguri. În fiecare seară primeam lista cu locațiile unde trebuia să ajungem pentru castinguri. Agenția din Milano a colaborat cu cea din România. Am stat o lună în Milano, dar am decis să mă întorc în țară pentru a-mi începe studiile”.
Pentru cariera sa, timpul petrecut în metropola Lombardiei a fost definitoriu. Lumea modelingului internațional este fascinantă, dar cu toate acestea Diana ne-a povestit despre diferențele dintre cele două experiențe: cea autohtonă și cea internațională.
„În România este căutată o anumită tipologie standard. În străinătate se pune mai mult accentul pe diversitate culturală, nu există un tipar precis. Sute de persoane se prezintă pentru fiecare casting, în timp ce în România numărul este mult mai restrâns. Mi s-a propus și a doua oară să merg, dar a izbucnit pandemia. Acestea fiind spuse, ne-am dorit să aflăm dacă posibilitatea unei viitoare întoarceri în Milano este valabilă. Diana ne-a povestit că timpul nu este pierdut și a decis să reia legăturile cu lumea modei italiene. Am vorbit recent cu un fotograf italian care mi-a spus să ne întâlnim la București și să discutăm posibile viitoare colaborări”.
Până la viitoare colaborări pe piața internațională, am readus discuția referitoare la ceea ce se întâmplă în momentul actual pe plan local pentru Diana și am aflat că este implicată, de mai bine de opt ani, în toate subdiviziunile ce țin de lumea modei.
„ Particip la prezentări de modă, shootinguri, filmări și colaborări pentru diverse reclame. În ceea ce privește prezentările de modă, sunt prezentă la festivaluri de profil sau lucrez pentru diferiți desgineri. Am colaborat cu Chotronette, Cristina Nichita, Jolidon, Alina Bradu, Mary Sten etc. Primul festival de modă la care am participat a fost la Brașov Fashion Gate. În paralel, filmez reclame pentru centrele comerciale locale Iulius Mall și Pallas Mall Iași și colaborări cu branduri precum Nissan, Rexona, Untold, Kaufland, Flanco, Amazon, Opel etc.”.
Întrucât ne-a mărturisit că la baza întoarcerii ei din Italia a stat dorința de a-și începe studiile, Diana ne-a povestit puțin și despre parcursul educațional și profesional pe care l-a avut pe lângă modeling.
”Am absolvit Facultatea de inginerie textilă, iar în prezent urmez studiile de masterat în Management și administrarea afacerilor. Am avut o linie de haine pe care am conceput-o în colaboare cu fostul loc de muncă. De-a lungul timpului petrecut acolo am avut mai multe responasbilități: am fost manager de producție, inginer textilist și designer”.
Cu toate acestea, marea ei pasiune rămâne modelingul, iar motivele pentru această alegere ni le-a explicat chiar ea.
„Lumea crede că între modele este o concurență sau că există o tensiune. Lumea modelingului este mai prietenoasă decât pare. Desigur că exită și părți negative în această meserie, cred că ele se regăsesc pretutindeni în jurul nostru,dar depinde doar de noi cum gestionăm sentimente negative precum invidia sau răutatea. Cred că încrederea în sine permite omului să nu se lase afectat de criticile distructive. La polul opus, există mulți oameni dispuși să îți aprecieze munca și acest fapt te încarcă cu multă energie pozitivă”.
Despre gradul de dificultate al acestui domeniu, Diana rămâne destul de rezervată. Susține că pasiunea este catalizatorul care ne permite să depășim orice obstacol și a fost dispusă să ofere câteva sfaturi celor interesați de lumea modelingului.
„La început e bine să fie pregătiți pentru orice și să dea dovadă de o mare capacitate de adaptibilitate. La începutul carierei mele am fost pusă în ipostaza de a filma pe stradă, în condiții meteo mai puțin favorabile sau în locuri foarte aglomerate. Trebuie să învețe să nu se lase afectați de nimic ce vine din mediul exterior. Nu cred că este un domeniu greu, dar poate să apară frica de necunoscut. Este inevitabil să nu te gândești la implicațiile și sacrificiile pe care le presupune această meserie. Din experiența mea pot spune că este un job care ajută mult la dezvolarea personală. Au fost multe momente în care mi-a plăcut foarte mult proiectul în care eram implicată, încât nu a mai contat niciun aspect de ordin exterior, inclusiv financiar. Îmi place atmosfera pozitivă care se conturează în jurul acestui job și oamenii minunați pe care ajungi să îi cunoști. Sunt multe ședințe foto care presupun o atmosferă degajată și multă bună dispoziție”.
Despre acceptarea provocării DallesGO, Diana ne-a făcut să ne gândim la ciclicitatea vieții și la micile coincidențe pe care le poate aduce aceasta. Provenind dintr-o familie de profesori, ea a fost singura care a ales o altă meserie. Propunerea DallesGO a adus-o, așadar, mai aproape de origini.
„Am fost contactată de către voi și mi s-a părut o similitudine care m-a determinat să accept instant acestă provocare”.
Fiindu-i oferită posibilitate de a se afla în postura de profesor, tânărul model a decis să aibă o abordare cât se poate de profesionistă.
„M-am gândit să planific întregul curs după un itinerariu exact. Pe lângă modeling sunt foarte pasionată de tot ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos și urmez programe bine stabilite de sport și nutriție. Aș vrea ca această discipilină să se regăsească și în cadrul cursului de modeling DallesGO deoarece îmi doresc ca totul să fie foarte clar, ușor de asimilat și interactiv. Am decis ca unele dintre dintre aspectele urmărite să fe legate de cum să mergem drept, ce însemană o postură corectă a corpului, care sunt exercițiile pe care trebuie să le facem pentru a ne menține sănătoși”.
În încheierea discuției pe care am purtat-o, Diana a dorit să transimtă un mesaj simplu, dar cu o conotație puternică, oricui se află la început de drum și își dorește o carieră de succes în acest domeniu:
„Sfatul meu este să încerce să depășească barierele impuse de timiditate, să își permită să se deschidă mai mult și să se simtă mai liberi”.