0769 041 711 0769 041 712 info@dallesgo.ro
0769 041 711
0769 041 712
info@dallesgo.ro
Get 10% extra OFF on Porto Summer Sale - Use PORTOSUMMER coupon - Shop Now!

Alina Mengheș, make-up artist și trainer:„arta mea prinde viață cel mai frumos când clientele zâmbesc fericite în oglindă!”

Alina Mengheș, make-up artist și trainer:„arta mea prinde viață cel mai frumos când clientele zâmbesc fericite în oglindă!”

Pasiunea pentru frumos și dorința de continuă perfecționare au fost factori importanți care au stat de-a lungul anilor la baza dezvoltării Alinei Mengheș ca make-up artist și trainer. Aceasta își măsoară succesul prin valoarea pe care o aduce în formarea noilor make-up artiști prin munca sa.

Alina Mengheș a învățat bazele make-up-ului de la renumita Oxana Novacovici – partener al Congresului internațional al Stiliștilor și trainer pentru cursuri de perfecționare și dezvoltator al rețelei de școli și puncte de reprezentanță Atelier Paris în 8 orașe din țară (Arad, Oradea, Sebeș, Baia Mare, Timișoara, Satu Mare, Craiova, Cluj).

Este Make-up artist de peste 10 ani și make-up trainer de 6 ani și a instruit cu succes o multitudine de cursanți, dintre care mulți i-au devenit colegi în această frumoasă meserie și în prezent s-a alăturat catedrei DallesGO, unde îi va putea învăța și pe cursanții noștri toate secretele meseriei. Alina Mengheș este noua profesoară a Cursurilor de Make-up DallesGO Timișoara. Am stat și noi de vorbă cu ea pentru a afla tot parcursul carierei ei.

DallesGO: Cum a început pasiunea ta pentru make-up?

Alina Mengheș: Culorile au fost parte din viața mea mereu, încă de când spărgeam cele mai frumoase globuri cu sclipici și le lipeam pe hârtie colorată pentru a-i face mamei mele felicitări. Încă din liceu mă pasiona tot ce ținea de îngrijire și înfrumusețare iar prietenele m-au încurajat mereu să urmez o meserie în domeniul frumuseții. Momentul decisiv pentru mine a fost când, odată cu terminarea studiilor universitare, am revenit la ideea de a avea o meserie în domeniul frumuseții și am urmat un prim curs condus de Oxana Novacovici. Felul ei de a machia m-a atras din prima, iar in august 2012 deja am început cursul de machiaj de bază. A fost ca o gură de aer proaspăt și am simțit că am găsit ce căutam fără să știu.

DallesGO: Cum a fost parcursul carierei tale ?

Alina Mengheș: Am început de foarte jos, vânzând produse profesionale într-un magazin, dar am profitat de orice training oferit de companie, fie ca era vorba despre vopsele și colorimetrie, fie ca era vorba despre produsele de machiaj și cum trebuie folosite corect.

Ulterior am investit în primul curs de machiaj profesional, am machiat mult gratis, la prezentări de modă, colaborări cu Facultatea de Arte din Timișoara, târguri,  masterclass-uri fizice și online, practic orice ocazie aveam, mergeam și machiam. Asta m-a ajutat să mă fac mai cunoscută și să depășesc teama de a vorbi în public, făcând ceea ce iubesc. Am investit constant în formarea mea ca artist make-up și trainer, mergând la mulți artiști naționali și internaționali și încă investesc în educația mea anual, deoarece vreau să aduc tehnici și cunoștințe noi cursanților mei, dar și să fac schimb de idei și păreri cu alți artiști din țară.

DallesGO: Ce părți ale acestui domeniu îți plac cel mai mult?

Alina Mengheș: Îmi plac foarte mult ședințele foto unde am ocazia să colaborez cu artiști din diverse meserii și învăț o mulțime de lucruri. Momentele cu clientele care mă aleg mereu și mereu, dar și cele cu clientele noi, toate înțeleg ca sunt perfecționistă și îmi acordă timpul necesar pentru ca rezultatul să fie perfect.

Și îmi place să văd cum cursanții prind încredere și evoluează la fiecare lecție de curs. Este o transformare incredibil de frumoasă, atât la nivel de cunoștințe dobândite, cât și ca atitudine.

DallesGO: Ne poți povesti ce înseamnă Make-up pentru tine?

Alina Mengheș: Machiajul pentru mine înseamnă libertate! Când machiez nu mai există nimic în jur, sunt transpusă în altă lume și asta mă face fericită.

DallesGO: Cât de importantă este pasiunea pentru un make-up artist?

Alina Mengheș: Să fii pasionat de machiaj ajută, dar nu este cel mai important factor în formarea unui make-up artist. Muncă, petreceri, concedii și weekend-uri  sacrificate…investiția continuă în formarea ta, astea te fac un make-up artist bun!

DallesGO: Ce calități ar trebui să aibă un make-up artist?

Alina Mengheș: Vorbind strict din experiența mea, cred ca trebuie să aibă răbdare, perseverență, capacitatea de a primi feedback și de a face schimbări unde e cazul, dar și blândețe în comunicare.

DallesGO: Cine credeți că ar trebui să vină la curs?

Alina Mengheș: Poate participa la cursuri orice persoană care are dorință și este hotărâtă să muncească pentru ce își dorește.

De la persoanele care nu știu absolut nimic despre machiaj, până la persoanele care lucrează în domeniu de mulți ani, dar poate le lipsește baza, ori persoanele care vor să învețe despre tehnici, produse și tendințe noi. Ca profesionist, mă pliez după nivelul de cunoștințe al fiecărei persoane.

DallesGO: Aveți un sfat pentru cursanți?

Alina Mengheș: Sfaturile se dau la cerere, însă pot sa menționez câteva lucruri care ajută: 

– odihna, pentru a asimila cat mai multe informații

– perseverența

– munca individuală, după fiecare lecție, este foarte importantă, ajută la fixarea informației.

– să ia în calcul că trebuie să investească și în produse, nu doar în cursuri.

În rest, sunt multe idei, trucuri și sfaturi pe care le ofer la cursurile fizice, în funcție de fiecare persoană.

Cursul de Make-up artist acreditat, te va învăța tot ce trebuie sa știi pentru a începe sa profesezi, imediat, această meserie. Înscrie-te completând formularul de mai jos și fii gata pentru un curs de make-up cu Alina Mengheș în Timișoara.