Sorin Ionescu: “Actoria m-a ajutat să sap adânc în mine, să mă regăsesc și să mă descopăr pe mine, cel adevărat”

Sorin Ionescu este unul dintre cei mai dedicați și pasionați actori de teatru din România. Încă de când și-a descoperit pasiunea pentru artele spectacolului, aceasta l-a ghidat precum un fir roșu prin meandrele destinului până l-a adus acolo unde îi era locul: pe scenă. De curând a acceptat provocarea de a preda cursul de Actorie DallesGO din Oradea. 

DallesGO: Cum ai ajuns la actorie?

Sorin Ionescu: În primii ani de școală am mers la un spectacol de teatru și cred că m-a marcat ce am văzut acolo pentru că, pe când eram în clasa a III-a, urma să se facă un cerc de teatru la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei din vremea aceea. Aveau chiar și o piesă pe care voiau să o monteze și au venit cu “culesul” distribuției prin școli. Urma să joc rolul principal. Dar n-am ajuns vreodată să calc pe scenă la vreo repetiție pentru că nu m-au lăsat ai mei. Am avut o relație “complicată” cu ei. Trebuia să am numai note bune ca să merg la activități extras, ori eu eram departe de așa ceva. Învățam doar când aveam nevoie de o notă bună, ca să-mi salveze media. În rest… citeam enorm, cântam și cam atât. “Brânză bună în burduf de câine”, îmi zicea maică-mea mereu. M-au mai făcut ai mei să mă răzgândesc și prin clasa a X-a, când voiam să dau la actorie. Am picat la drept, m-am apucat de tehnică dentară, pe care am și terminat-o, și în ultimul an de școală tehnică – devenisem, în sfârșit stăpân pe viața mea), în paralel, am început Școala de Artă, secția Actorie, iar după primul an de școală de artă (pe asta, culmea, n-am mai terminat-o), am intrat la Facultatea de Actorie în Craiova.

DallesGO: Cine au fost profesorii care te-au format în facultate și ce ai învățat de la ei?

S. I.: L-am avut profesor pe marele și regretatul Ilie Gheorghe, de la care am învățat și “furat” foarte mult. A fost actorul-fetiș al lui Silviu Purcărete și asta cred că spune multe. Am învățat mult și de la alți profesori (Mirela Cioabă, Ionel Mihăilescu, Francisc Mraz, Natașa Raab). Am început să joc încă din facultate pe scena naționalului din Craiova. Student fiind, am avut norocul să-l cunosc și chiar să lucrez un pic cu marele Vlad Mugur, cu doar câțiva ani înainte de a ne părăsi. Nu voiam să rămân în Craiova pentru că “nu poți deveni profet în țara proprie”, cum spunea un profesor foarte drag. Voiam să joc mult și orice. Să respir teatru. Am absolvit facultatea în 2001 și am mers cu întreaga clasă la Teatrul “Anton Pann”, în Râmnicu Vâlcea, unde aveau nevoie de tineri. Acolo nu se lucra destul de intens pentru gustul meu, așa că după doi ani, am plecat la “Tony Bulandra”, în Târgoviște, unde am lucrat cu Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuțiu și mulți alți regizori. I-am întâlnit pe scenă pe Sebastian Papaiani, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Rodica Negrea, oameni și profesioniști extraordinari, de la care am învățat foarte mult.

DallesGO: Cum e să fii actor la un teatru în provincie? Care sunt oportunitățile de dezvoltare pe partea artistică într-un oraș mic?

S. I.: Când lucram la Târgoviște, mai mergeam în București la castinguri, când îmi permitea timpul și buzunarul, dar nu mi-a plăcut niciodată Bucureștiul. Îmi plac orașele și locurile “aerisite”, neaglomerate, natura, oamenii care știu să se bucure de viața trăită pe îndelete, nu în viteza secolului în care trăim. Și iubesc zborul în aceeași măsură în care iubesc teatrul – zbor cu parapanta, nu că ar avea vreo relevanță aici – și-mi place să am timp și spațiu să le trăiesc pe amândouă la aceeași intensitate. După trei ani petrecuți la Târgoviște, am ajuns la Oradea, la Teatrul “Regina MARIA”, la recomandarea regizorului Victor Ioan Frunză și aici se pare că s-au aliniat planetele și mi-am găsit locul. Oradea este un oraș deosebit de frumos, aerisit, cu un aer occidental, în care oamenii iubesc enorm teatrul, unde se joacă de foarte multe ori cu casa închisă și de unde nu mi-am mai dorit să plec. Am continuat să colaborez o vreme cu teatrele unde lucrasem, dar distanța fiind mare și fiind din ce în ce mai ocupat la Oradea, am renunțat la colaborări. Aici am continuat să lucrez cu V.I. Frunză, M. Măniuțiu, dar și cu Alexandru Dabija, Claudiu Goga, Mimi Brănescu, Vlad Massaci, Al. Mâzgăreanu, Bobi Pricop și alți regizori din prima linie a teatrului românesc. Am jucat de asemenea și în spectacole ale teatrului independent din Oradea și de câțiva ani încoace am început să simt o plăcere deosebită în a-i învăța pe alții ce am învățat și-mi place mie. De aceea am început să fac cursuri cu elevi sau să-i pregătesc pe cei care vor să dea admitere la actorie.

DallesGO: Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

S. I.: Fiecare spectacol e o lume. E fascinant să fii parte din această lume, să ajungi să creezi și să fii tu însuți o bucățică din lumea asta nou înființată. E fantastic să poți fi altcineva pentru o oră, două sau trei. Când am devenit student la actorie, nu mă plăceam deloc. Poate de aceea simțeam nevoia să fiu altcineva. Am fost aproape total depersonalizat în copilărie și adolescență. Facultatea, oamenii pe care i-am întâlnit acolo și tot ce s-a întâmplat după facultate, toate astea m-au ajutat să sap adânc în mine, să mă regăsesc și să mă descopăr pe mine, cel adevărat.

DallesGO: Cum crezi că pot ajuta tehnicile din arta actorului ajuta un om în dezvoltarea sa personală? După cum probabil ai aflat, la noi la cursurile de actorie au cumva altă miză decât aceea de a forma actori. Mai mult ajută oamenii pasionați de actorie să își depășească unele temeri, limitări etc…

S. I.: Actoria are efectul acesta. Te dezinhibă, te ajută să socializezi mai ușor, te ajută să te cunoști, să ai o relație mai bună cu tine, cu corpul tău, dar și cu alții sau cu corpurile lor. Una dintre sursele depresiei este lipsa mângâierii, lipsa apropierii și atingerii unei alte persoane. Suntem ființe sociale, dar mai nou, din cauza rețelelor de socializare, am uitat să relaționăm de-adevăratelea unul cu altul, ori actoria ne învață cum să facem asta. Ne învață să-l ascultăm și să-l cunoaștem pe cel din fața noastră, dar și să ne facem cunoscuți și înțeleși altora pe noi înșine. Actoria e o artă vie care te învață să fii viu și în spirit, nu doar în trup. Te învață să gândești, să trăiești, să simți, să vorbești, să comunici și multe altele. Actoria ajută mult și la rezolvarea conflictelor, indiferent că sunt interioare sau exterioare. Te face atent la cel din fața ta și te învață să te pui în locul lui, să încerci să îți dai seama ce gândește, ce simte, ce vrea, te ajută să empatizezi mai ușor.

DallesGO: În ce spectacole te putem vedea jucând acum?

S. I.: În cei peste 20 de ani de profesie am interpretat zeci de roluri, am intrat în pielea a zeci de personaje. Din păcate, spectacolele mor. Sunt casate dintr-un motiv sau altul și înlocuite de altele noi. În momentul de față, la Teatrul “Regina Maria” pot fi văzut în “Escu…” de Tudor Mușatescu, “Genul acuzativ” – un spectacol marca Mimi Brănescu, “Profu’ de franceză”, “Domnișoara Iulia”, “Sunetul muzicii”, “Revizorul”, “Baltagul”.