Sorina Ioana Mihai
Sorina Ioana Mihai și-a început activitatea în domeniul hairstyling-ului în urmă cu 12 ani, atunci când a terminat primul curs, avându-l ca mentor pe Constantin Ilie, Brand Ambasador Wella, la acea vreme. Primii pași i-a făcut alături de un bun prieten, acesta fiind un haistylist profesionist care a îndrumat-o către această meserie. Timp de câteva luni i-a fost ucenică, după care a obținut diploma acreditată și s-a angajat la unul dintre cele mai renumite saloane din București. Au urmat apoi mai multe cursuri de perfecționare, sub bagheta celor mai hairstyliști din România, iar în 2015 și-a deschis propriul salon, în Buzău, numit “Atelierul de frumusețe”, un salon cu standarde înalte, care se bazează pe calitatea produselor și serviciilor. “Această meserie este viața mea toată. Salonul este cea de-a doua casă pentru mine. Mi-aș dori ca elevii care urmează cursurile să ajungă să iubească această meserie cel puțin la fel de mult ca și mine și să învețe alături de mine cât mai multe lucruri din acest domeniu”.