Radu Ureche
Radu Ureche a terminat atât Facultatea de Teatru, cât şi modulul pedagogic, în oraşul Craiova. A avut spectacole independente în București, dar una dintre cele mai intense a fost în Abu Dhabi, unde a jucat timp de două luni în mai multe spectacole pentru copii. De asemenea, a participat şi la producţii televizate, precum „Lecţii de Viaţă”, dar a făcut şi stand-up comedy. Radu este specializat şi pe partea de improvizaţie, pe care o consideră foarte importantă. „Sunt un om sociabil și simplu. Iubesc actoria, muzica şi sportul. Pentru mulţi actori, teatrul este biserica lor, dar pentru mine, comedia este biserica mea. Artiştii gândesc mai mult cu inima decât cu mintea. Simțul ludic este tare important în teatru. Deși este o meserie anevoioasă uneori, actorul trebuie să nu uite de acest aspect.”