Ovidiu-Adrian Bujor
Ovidiu-Adrian Bujor s-a născut în Suceava, acolo unde a și avut primul contact cu fotografia, în urmă cu peste 30 de ani, atunci când a primit camera foto a tatălui său. A început cu fotografia de film, urmând cursurile de fotografie ale Cercului de fotografie din cadrul fostei Case a Pionierilor, redenumită conform vremurilor după revoluție. A participat vreme de mai mulți ani la aceste cursuri, sub îndrumarea Domnului Profesor Valentin Didi-Moscaliuc, un om pasionat de fotografie, care a știut cum să își facă elevii de la acea vreme să iubească această artă vizuală. A petrecut aproape două decenii pe meleaguri vestice, iar de curând a ales să se întoarcă în România și a ales să își practice meseria în Cluj. „Fotografia este mai mult decât un mod de a trăi, mai mult decât o meserie. Pentru mine înseamnă pasiune și dăruire, cea mai mare satisfacție o am atunci când cei fotografiați de mine radiază de bucurie la vederea materialului final”.