Mihaela Ceornodolea
Mihaela Ceornodolea, un adevărat profesionist în acest domeniu, a acceptat provocarea noastră pentru a putea crea împreună noi generaţii de hairstylişti. Mihaela este un exemplu de ambiţie. Deşi s-a confruntat cu obstacole pe parcursul carierei sale nu a renunţat până nu a ajuns acolo unde şi-a propus. Aceasta a fost pasionată încă de mică de acest domeniu, dar a reuşit să se perfecţioneze prin multă muncă. A urmat numeroase cursuri, seminarii şi master class-uri, dar a luat în considerare şi sfaturile colegilor mai experimentaţi decât ea la acea vreme. Acum deţine propriul salon, unde se ocupă de absolut tot, de la achiziţia de materiale necesare, o parte din acte, programări până la executarea serviciilor de coafor. „Pasiunea este un plus destul de mare. În acest domeniu trebuie să ai un echilibru între muncă şi pasiune. Bineînțeles, trebuie să te simţi atras de frumos şi de tot ceea ce vine la pachet cu domeniul beauty, îţi trebuie implicare, perseverenţă şi multă, multă muncă. Provocări sunt în fiecare zi în acest domeniu”.