George Ionescu
George se ocupă de 8 ani de tot ce înseamnă păr: hairstylling, tunsoare, colorimetrie.
După ce a terminat liceul, s-a înscris la o școală de asistenți medicali generaliști, însă, nu se regăsea deloc pe acest drum. El ne povestește cum se uita la nenumărate tutoriale despre tunsori și cum, de fiecare dată când mama lui mergea la salon, îi spunea coafezei cum să o tundă. „Când am văzut că nu iese ce vreau eu, am zis că nu se mai poate. Și am început să o tund eu pe mama, cu tutorialul de pe Youtube în față. Așa mi-am început practic cariera”.
George caută întotdeauna să se perfecționeze și să fie la curent cu noile tendințe, pentru a nu se plafona pe plan profesional; de aceea consideră că procesul de învățare nu se oprește niciodată. El abia așteaptă să predea Cursul de Hairstylling DallesGO și să lase în urma sa cursanți care au cunoștințele necesare pentru a excela. „În această meserie, trebuie să ai și talent, dar implică și multă muncă. Nu e un job în care te trezești dimineața și vrei doar să faci bani. Trebuie să fii creativ și entuziasmat de ce mai poți să înveți”.