Andrada - Ioana Mitroi
Uneori pasiunea poate întrece orice imaginaţie, iar asta o demonstrează chiar Andrada- Ioana Mitroi, un cofetar profesionist care visează şi noaptea cum prepară desertul preferat. De la combinaţii de arome fructate până la creme de ciocolată, Andrada le face faţă cu brio tuturor provocărilor. Dragostea pentru cofetărie i-a fost insuflată de bunica ei, iar după multe cursuri de perfecţionare a reuşit să aibă propria cofetărie. “Pasiunea pentru cofetărie vine încă din copilărie când făceam deserturi alături de bunica. În timpul liceului urmăream cofetari cunoscuţi şi încercam să le reproduc preparatele, iar ulterior am început să mă joc cu ingredientele şi să îmi adaptez deserturile gusturilor şi imaginaţiei mele. Mă fascinează procesul de creaţie şi felul în care pot combina ingredientele pentru ca rezultatul final să fie unul surprinzător”.