Laura Olaru
Laura Olaru este un nume important în industra de fashion, iar cariera ei a început în anul 2012. Cu o experiență impresionantă de peste 10 ani, Laura a avut colaborări cu designeri de top, iar brandul propriu, care îi poartă și numele, este unul dintre cele renumite de la noi din țară. S-a făcut remarcată încă din anul 2015 când a prezentat colecția FRINGES, în cadrul Gala Avanpremiere by Alin Gălățescu. A urmat apoi Summer Gala by Alin Gălățescu ȘI prima lansare oficială, Colecția ZÂMBĂRICI, la Galeria Galateca. În 2018, a câștigat concursul “Urban Leather” din cadrul Materia Leather Fair, cu borseta-agendă THE KEY. Un an mai târziu a colaborat cu Qreator, cel mai vândut designer (trei sezoane) din campania Qollection. În același an, numele ei s-a făcut auzit în Santa Monica și în cadrul Los Angeles Fashion Week. Tot atunci i-a fost oferit și premiul “Designerul Anului”. A lansat apoi și colecții care au intrat în atenția media, astfel că a fost prezentă de mai multe ori la emisiunea “Neatza cu Răzvan și Dani.” Anul 2022 a venit cu surprize pentru Laura. În urma colaborării cu Samsung România pentru colecția THE UNFOLD COLLECTION a devenit primul designer din lume care a deschis acest drum.